Strict Standards: Declaration of Submenu::create_submenu() should be compatible with manageMenu::create_submenu($id, $query) in /home/j00wo3/public_html/includes/Submenu.php on line 4
Pagina principală
 
Particpant la concursul WebTop

Vera Jitairi, doctor în medicină şi Gheorghe Jitari, jurist, fost procuror din Chişinău, „FRUMOS LA SUFLET ŞI LA CHIP”

     ...Viaţa este grea, dar şi mângâioasă cu noi: înfruntăm mereu greutăţi şi ni se par mult mai uşoare când simţim alături umărul prietenului adevărat. Pentru familia noastră Jitari un atare adevărat amic a fost Sergiu Rădăuţanu. Domnia sa a făcut parte din generaţia noastră, a fost omul călit în lupte aprige cu barierele vieţii, om inteligent şi plin de harul consacrării. Nimic nu i s-a dat pe degeaba, toate le obţinea prin muncă. Eram vechi prietene de liceu cu soţia sa Ludmila, la etapa frecventării unor cursuri pregătitoare, în 1945, pe lângă Institutul Pedagogic (cursurile erau, dar institutul ca atare nu fiinţa), a apărut în compania noastră şi Sergiu, tânăr talentat şi cu viitorul în braţe...
      (Deoarece de la un timp i-au slăbit evident vederile, doamna conferenţiar Vera Jitari nu poate citi şi scrie, deci, a formulat în formă epică, pe marginea insomniei de care are parte, caracteristica amicului familiei sale, Sergiu Rădăuţanu):

     S-a născut un om talentat,
     Spre soare de-atunci orientat.
     Să se înalţe cât mai sus avea dorinţă,
     Reuşind prin muncă asiduă şi dorinţă.
     Cercetările cu dragoste le-a îmbrăţişat,
     Cu tot sufletul acestora s-a ataşat.
     Prioritare erau investigaţiile în fizică,
     Dorind să le vadă traduse în practică.
     Fiind un excelent organizator,
     A fost de curând numit rector.
     În Moldova o Universitate Tehnică a fondat,
     Ştiinţele în domeniile respective le-a propulsat...
     Realizările în ştiinţă erau publicate,
     La multe reuniuni mondiale erau raportate.
     Sergiu era un om deosebit,
     De viaţă şi de oameni îndrăgostit.
     Calităţi şi virtuţi bune poseda,
     De mare respect se bucura.
     La chip şi la suflet era bun şi frumos,
     Cu toţi se comporta simplu, generos.
     Când şi discuta, conversa cu cineva,
     Faţa sa adevărată lumină emana.
     ..........
     Acum rămâne doar de regretat
     Că el, subit, în altă lume a plecat...
     Domnul jurist Gheorghe Jitari, soţul doamnei profesoare, are cuvinte mai prozaice, dar de asemenea pline de căldură referitoare la personalitatea respectivă. Deşi împreună cu consoarta au rotunjit anul trecut 80 de ani, răscoleşte cu discernământ acel luminos calendar al tinereţii, pipăie anii când avu ocazia să-l cunoască pe dl academician Sergiu Rădăuţanu.
     ...„Am participat în 1953 la nunta lui S. Rădăuţanu, căci, prin intermediul soţiei mele, eram cunoscuţi , ba chiar prieteni, cu doamna mireasă. Sergiu făcuse armata într-o unitate de grăniceri, aproximativ şapte de cătănie făcuse, vă închipuiţi? Trăia cu mama, avea casă la sol în centrul oraşului, exact unde e astăzi redacţia ziarului „Flux”. Acolo trăise părinţii săi, acolo s-a jucat şi nunta! Mireasa făcuse deja facultatea la „Ion Creangă”, era o profesoară cultă, cumpătată, foarte simpatică; mirele era student la USM, facultatea de Fizică şi Matematică, bărbat bine legat, un haiduc, nu alta. Armata îl făcuse să întârzie cu studiile.
     Cu dumnealui am întreţinut strânse relaţii cât a fost apoi în doctorantură la Leningrad (Sankt-Petersburg), pe când lucra la AŞM, toată viaţa.
     În martie 1964 pe Anatol Corobceanu îl confirmă în funcţia de viceprim-ministru, eu lucrând cu dumnealui până atunci la C.C. al P.C.M. Ne întâlnim o dată cu dumnealui şi-mi mărturiseşte că este în proiect să fie deschis Institutul Politehnic la Chişinău şi e nevoie de un rector bun. I-am spus că mai bun decât Sergiu Rădăuţanu nu v-a găsi: are teza de doctor în fizică, e cu orizont larg de cultură, din buni gospodari etc. Corobceanu a dus caracteristica mai departe lui Cornovan, secretar pe ideologie, problema fiind soluţionată în favoarea candidaturii lui Rădăuţanu. Cu capacităţile sale extraordinare a făcut în doar câteva luni ca Politehnica să prindă viaţă de la 1 septembrie. A pus instituţia pe picioare, şi-a susţinut şi a doua teză, parcă toate decurgeau normal. Până au apărut invidioşii şi răuvoitorii, de care Moldova nu a dus nicicând lipsă. S-a ocupat intens în continuare cu ştiinţa, în cinci ani reuşise să fondeze şi să pună pe picioare o nouă instituţie de învăţământ, care astăzi constituie faima republicii. Până la ultimele clipe ala vieţii a fost fidel prieteniei familiale cu noi. Când era ziua de naştere a cuiva din familia noastră telefona neapărat şi întreba: „Când să mă prezint?” Şi după decesul soţiei a continuat să vină de unul singur la noi ca totdeauna...”
     Doamna profesoară ţine să adauge:
     „Deseori familiile noastre plecau împreună la sanatoriu, acolo Sergiu Rădăuţan era sufletul ocupaţiilor artistice, sportive. Uneori ţinea prelegeri în faţa celor care se odihneau pe diferite teme ştiinţifice, expunând materialul într-o formă accesibilă tuturor. Era un om ca o vioară, foarte sociabil, găsea uşor punte de legătură spre orice persoană. Cei care-l învinuiseră de naţionalism săvârşise o fărădelege – îşi iubea mult poporul, neamul, limba, pământul, istoria, oare ce păcat era în aceasta?! Avea foarte mulţi prieteni printre ruşi, ucraineni, bieloruşi etc. era om cu vastă cultură, deci, nicicum nu putea să lunece în xenofobie. Aceiaşi etichetă i-au lipit lui Testemiţanu, Corobceanu, ba ulterior şi lui Cornovanu. Imediat după ce a fost discutat cazul său la Biroul C.C. a venit la noi şi era complet distrus – să fie scos din rector pentru naţionalism, aceasta îl durea cel mai tare, deoarece nu era defel aşa cum îl credeau. Îi mai lipise acolo şi nişte hectare de pământ din moşia bunelului, de care nu a pomenit în biografia sa. Avea doi ani, când i-a murit bunelul, nu avea cum să-l influenţeze, iarăşi o învinuire anapoda!”
     Domnul procuror Jitari prinse momentul să intervină:
     „ Taică său, Ion Rădăuţanu, a predat în diferite licee matematica şi franceza (avea absolvite două facultăţi), în 1940 nu s-a refugiat peste Prut. A fost chemat pe la organe, cercetat un timp, apoi i-au spus să predea mai departe în şcoala medie. Dar nu zăbavă este mobilizat în armata sovietică, dus pe front. Vre-o doi ani nu au parvenit veşti de la el. Numai după război Sergiu prin intense căutări a aflat că tata a decedat într-un spital militar din Krasnodar. A găsit-o chiar pe sora de caritate, care i-a arătat mormântul unde e îngropat. Deci, tata mort la datorie în război, feciorul – pedepsit pe nedrept. Acestea erau timpurile!”
     A fost vioara nr.1 în problemele legate de studierea semiconductorilor. A avut multe deplasări peste hotare ca participant la diverse forumuri internaţionale. Domnul Jitari îşi aminteşte de ceva, găseşte pe un raft o sticlă de rom italian, adusă de savant de la Roma acum 30 de ani.
     „ E tocmai momentul să gustăm licoarea, odată ce ne-am amintit atâta de el şi l-am pomenit! Face gazda. Şi-a amintit şi de acel Rădăuţanu care era încadrat şi în activitatea obştească, fiind ales în repetate rânduri deputat în consiliul municipal Chişinău, în Sovietul Suprem al RSSM. De acel tată grijuliu, care-şi iubea mult cele două fiice.
     A decedat în tren spre Sankt-Petersburg, fiind în misiune de serviciu...

     Pentru conformitate - Ion Stici, scriitor-publicist