Strict Standards: Declaration of Submenu::create_submenu() should be compatible with manageMenu::create_submenu($id, $query) in /home/j00wo3/public_html/includes/Submenu.php on line 4
Pagina principală
 
Particpant la concursul WebTop
Memorii Lesenco

Dumitru Leşenco, doctor în ştiinţe, Electrical Engineer, Austin, TX, USA „IN MEMORIA ACADEMICIANULUI SERGIU ION RĂDĂUŢAN”

     De câte ori revin aici la Porţile de Aur, mă simt cuprins de cele mai sfinte momente de reculegere, pe care le-am avut în viaţa mea. Aceste amintiri sunt legate de academicianul Sergiu Ion Rădăuţan.
    Au trecut 40 de ani din ziua, când la o lecţie de tehnologie pe semiconductorii compuşi, profesorul Rădăuţan ne povestea despre călătoria sa în California în Valea Siliciului. El spunea: „De la podul Golden Gate se începe drumul numărul unu în America. Localitatea din jurul Golfului San Francisco se mai numeşte Valea Siliciului. Acolo, în oraşele San Jose, Sannyvale, San Bruno, San Francisco, San Mateo, Fremont, Hayward, Okland, Richmond, Valego şi San Rafael se afla oficiile principale a celor mai importante companii din lume, care lucrează pe tehnologia siliciului: IBM, Intel, Motorola, Texas Instruments, TSMC, Analog Devices, UMC, AMD, National Semiconductor şi altele. Acolo, la universităţile Berkeley, Stanford şi Davis se face cea mai serioasa pregătire a cadrelor în domeniul semiconductorilor. Acolo sunt concentrate forţele umane de vârf cu renume mondial. Vor trece anii şi voi vi-ţi deveni ingineri, savanţi în semiconductori. Eu v-as sfătui, sa va orientaţi în activitatea dumneavoastră la Valea Siliciului. Eu a-şi fi fericit, daca cineva din voi va ajunge acolo.”
     Au trecut 40 de ani... Dar cuvintele academicianului Rădăuţan sunt mereu actuale, parca ar fi spuse mai ieri. (El când vorbea – vorbit era!...)
    Eu ştiu, ca din cei opt ani de activitate în Statele Unite numai sase ar putea bucura cu adevărat sufletul academicianului Rădăuţan. Mă refer la rezultatele mele în domeniul proiectării fizice a circuitelor integrate pentru companiile Intel, Qualcomm, Maxim şi Cirrus Logic, inclusiv 12 luni în Silicon Valey (California), 18 luni la Silicon Research Treangle (Carolina de Nord) şi 4 ani la Silicon Hills (Texas). Faptul, ca am ajuns sa colaborez la cele trei centre principale, pe care se bazează electronica mondiala, î-mi motivează curajul sa expun aici câteva amintiri, legate de influenta şi activitatea academicianului Rădăuţan, care a produs o rezonanţă pătrunzătoare nu numai în biografia mea. Am hotărât să scriu acest omagiu nu pentru a mă scalda şi eu în razele acestei ilustre personalităţi, dar pentru a adăuga câteva crâmpeie şi creionări la portretul celui mai respectat Om, pe care am cunoscut cândva. Care, din modestia sa, nu a avut grija sa-şi înveşnicească numele cu nişte memorii ori, cel puţin, sa-si pună lucrările principale la Internet. Cred, ca asta este datoria celor, care i-au urmat calea şi sfatul.

*****

    În anul 1967 eram student la facultatea de electrotehnica la Institutul Politehnic din Chişinău.  în timpul cela mă simţeam captivat la superlativ de noţiunile:  "microelectronica industriala", "automatica şi telemecanica", "semiconductorii compuşi" şi "tehnica criogenică".  După viata de la sat, unde abia apăruse electricitatea, aveam impresia, ca nu este nimic mai interesant pe lume decât specialitatea unde-mi făceam studiile.  Profesorul Rădăuţan în vârsta de 43 ani era rectorul Institutului Politehnic, care a fost înfiinţat după iniţiativa sa.  Datorita activităţii furtunoase a tânărului rector politehnica a devenit în câţiva ani cea mai prestigioasa instituţie superioara de învăţământ din Moldova.  Rădăuţan coordona personal selecţia profesorilor şi a studenţilor şi ne molipsea de un spirit hotărât referitor la progresul tehnico-ştiinţific, care va exploda încurând datorita activităţii noastre.  La politehnica se organizau permanent conferinţe ştiinţifice, se invitau personalităţi de vârf din diferite tari pentru a citi cursuri specializate.  în aşa fel am avut minunata ocazie sa ascult lecţiile lui Fedotov, Stepanenco, Tâcina, Stilbans,  Press, Mordcovici, care au fost invitaţi de rectorul Rădăuţan şi carte pe urma ne deschideau uşile în cele mai importante centre ştiinţifico-industriale din Moscova, Zelenograd, Minsk, Kiev, Voronej, Leningrad.  La Politehnica era o atmosfera de entuziasm inspirata de profesori şi mai cu samă de activitatea lui Rădăuţan, care pentru noi era un model absolut perfect în toate.  Noi ne mândream cu adevărat, ca suntem membrii echipei lui Rădăuţan şi eram impresionaţi de atenţia şi grija părinteasca, pe care ne-o purta nu numai în problemele didactice, dar şi în problemele personale.
          În anul trei susţineam examenul pe semiconductorii compuşi profesorului Rădăuţan.
  • - Nota 4 vă aranjează ori mai doriţi întrebări, - s-a adresat Rădăuţan după ce am terminat răspunsul.
  • - Da, vă rog, - am insistat eu.
  • - Dumneavoastră a-ţi avut de pregătit un referat pe semiconductorii tip dendrită . Vă rog sa povestiţi ceva interesant despre dendrite,- a concretizat întrebarea Rădăuţan. El era întotdeauna foarte amabil.  Asta se referea nu numai la profesori şi studenţi. Noi observam de multe ori cu câta atenţie şi respect se comporta el cu oamenii simpli.  Bineînţeles, eu pregătisem referatul şi am balabanit repede tot ce ştiam despre dendrite.
  • - Foarte bine...  Dumneavoastră lucraţi?  - a schimbat tema Rădăuţan după un moment de reculegere.
  • - Da... - am răspuns eu cam fâsticit şi am ascuns repede mâinile sub masa. Aveam nişte mani groaznice îmbibate cu rumeguş de metal şi ulei, pe care nu le puteam curăţi cu nimic.
  • - Şi unde lucraţi dumneavoastră?
  • - M-am aranjat lăcătuş la Reţeaua Termică în secţia de alarma...
  • - Şi ce faci dumneata la Reţeaua Termică în secţia de alarma?
  • - Ascut burghiele...  tăişurile...  curat instrumentele...  iar atunci când este alarma, plec în oraş cu echipa operativa şi ajut cu ce pot...
  • - Şi ce faci Dumneata cu atâţia bani?...- m-a întrebat Rădăuţan mai mult în gluma decât în serios.
  • - Am cumpărat pentru sora palton...  Ea este tot studenta la facultatea noastră la anul întâii...  Pentru frate am cumpărat pantofi...  El este student la agricultura şi nu ne prea ajunge...
  • - Iată cum stau lucrurile...- a continuat Rădăuţan, - vi-ţi pleca la Academia de Ştiinţe. În blocul 6 la etajul doi vi-ţi găsi laboratoriul lui Jitari.  El are nevoie de un lăcătuş, care poate lucra bine cu sculele.  Acolo vi-ţi avea posibilitate sa lucraţi mai mult cu cartea şi mai puţin cu alarma.  Dar la vara ar fi bine să pleci la ţelină în Kazahstan.
  • - Bine...  va mulţumesc frumos, - am răspuns eu.A doua zi am plecat la Academie. Eu mi-am dat repede seama, ca aici nu era neapărat nevoie de mine, dar am fost primit în funcţiune în aceiaşi zi.  Asta mi-a ajutat mult sa-mi rezolv problemele personale.

  •     La cursul 4 eram la practica în Moscova, unde am fost îndreptaţi pe sase luni împreuna cu alţi 10 colegi. Rectorul Rădăuţan recent a fost numit Preşedintele Sovietului Suprem a Republicii Moldova, dar continua sa îndeplinească funcţiile de rector al Institutului Politehnic.  Intr-o zi am fost invitaţi toţi la Reprezentanta Republicii Moldova din Moscova la o întâlnire cu profesorul Rădăuţan.  Aici fiecare din noi şi-a dat darea de seama cu ce se ocupă la practica şi în ce direcţie doreşte să se specializeze.  Atunci când a ajuns rândul meu, el m-a întrebat:
  • - Dar cum staţi cu situaţia materiala? 
  • - Moscova iubeşte banii..., - am răspuns eu, - la drept vorbind , fiecare din noi este în stare să lucreze pe sector unde î-si face practica.  Asta ar fi bine şi pentru companie şi pentru noi.
  • - Bine,... - a spus Rădăuţan, - acum fiecare din voi vă scrie-ţi câte o cerere pentru ajutor material la adresa Sovietului Suprem a Republicii Moldova... În legătura cu practica la Moscova.
    Peste o săptămâna noi toţi am fost desenaţi în funcţie de operatori a proceselor tehnologice pe categoria a treia.  în curând am primit o bursa dubla de la Cancelaria Prezidiului Sovietului Suprem a Republicii Moldova şi am fost transferaţi cu cazarea la hotel, care era plătit de compania, unde ne făceam practica.

*****

    În anul 1987 lucram la uzina Mezon în calitate de constructor principal al sistemului automat de proiectare a circuitelor integrate. Făcusem deja mai multe lucrări serioase de însemnătate locală şi aveam o echipa de lucru destul de înaintată. Un circular de la Ministerul Industriei Electronice ne-a informat, ca Ministerul Apărării anunţă un grant avantajos pentru proiectarea unui set de chipuri cu o destinaţie speciala. Am hotărât cu colectivul meu sa ne dam concursul. Am pregătit documentele necesare şi le-am trimis la Moscova la minister. Peste câteva săptămâni am fost invitat la Comisia Militara - Industriala de pe lângă Comitetul Central al PCUS. Aveam emoţii, de oarece pentru prima data am ieşit la aşa nivel la Moscova. În sala erau vreo 60 de persoane de la diferite ministere. În afară de seful secţiei de cercetări şi evaluări de la ministerul nostru, pe mine nu mă cunoştea nimeni. O buna parte din cei prezenţi erau militari cu grade impunătoare. Şedinţa era condusă de academicianul Velihov E.P., - constructorul general al Sistemului Interoferomic pentru vizualizarea obiectelor astrofizice, care se propunea pentru evaluare. El a făcut o scurta informaţie referitor la sensul general al Sistemului şi părţile principale. Încurând s-au început dezbaterile. Sistemul era compus din mai multe părţi. Fiecare parte avea constructorul principal şi documentele respective. Partea electronica avea la baza trei chipuri: Corelatorul de semnale, Sintezatorul de frecventa şi Conturul de pulsari. Asta se presupunea, ca va fi tema mea, dacă Comisia mă va aproba. Intre timp Velihov a întrebat:
  • - Cine face Corelatorul?
  • - Chişinău, Mezon, Leşenco, - a răspuns secretarul, care deţinea toate documentele. El a înmânat mapa noastră lui Velihov. Eu m-am sculat si... am tăcut.     De fapt, aveam pregătită o cuvântare scurtă pentru prezentare, dar aprobarea constructorilor principali precedenţi a fost fără cuvântări. Era mai logic, ca seful secţiei de cercetări şi evaluări de la ministerul nostru sa mă prezinte, iar eu să răspund la întrebări. Dar el tăcea. În sala s-a făcut o tăcere apăsătoare, care nu era de loc în favoarea mea. Ei se uitau la mine, de parcă eu eram un „inoplanetean” (extraterestru). În America în aşa cazuri se pune simplu întrebarea „Who are you?”. Dar şi tăcerea din sala foarte clar dădea de înţeles, ca creditul de încredere nu este motivat.
  • - A!... Şcoala lui Rădăuţan... Aici totul e în regula... Ei au sa facă! – a spus Velihov şi încordarea din sala a dispărut momentan. – Aveţi întrebări?
  • - Da. O singura întrebare, - am răspuns eu solid, aşa , cum ar fi spus Rădăuţan. – Rog sa fie numita persoana responsabila de testarea funcţională a sistemului, cu care noi vom colabora direct.
  • - Lebedev, - s-a adresat Velihov către directorul Institutului de cercetări ştiinţifice din Leningrad. – Întrebarea este pusa corect...
  • - Acesta va fi Smirnov Sergei Ivanovici, - a răspuns Lebedev.
  • - Foarte bine... Alte întrebări, propuneri, - s-a adresat Velihov către sală. Întrebări şi propuneri nu au urmat.
  • - Vă doresc succes, - a spus Velihov la adresa mea şi a plasat mapa noastră la grămada celor aprobate.
  • - Mulţumesc, - am răspuns eu şi la rândul meu m-am uitat de sus în jos la generalii din sala. ( Ce mai vorba – noi suntem daci!...)
    Am ieşit de la aceasta comisie constructor principal pe partea electronică a Sistemului interoferometric de vizualizare a obiectelor astrofizice cu o dubla responsabilitate, pentru mine şi pentru Rădăuţan. Toate documentele au fost aprobate cu un volum de finanţare de 2,5 mln. ruble pe doi ani.
    Lucrarea a fost executată la timp şi la nivelul cuvenit. Cu aşa ocazie am fost decorat cu medalia sovietica „Za trudovoe otlicie” (Pentru merite în muncă), care, de fapt a meritat-o academicianul Rădăuţan.

*****

    În anul 1990 eram în postura de ministru industriei şi energeticei a Republicii Moldova.
    În ajunul evenimentelor de pe podul de la Dubăsari la guvern era o încordare totala. Prim-ministru Mircea Druc dădea însărcinări. Eu m-am apropiat de el şi am întrebat:
  • - Domnule prim – ministru, care va fi însărcinarea mea?
  • - Dumneata, domnule ministru, pleacă la Râbniţa, la Combinatul Metalurgic şi ai grija, ca oamenii sa lucreze cu metalul, dar nu cu politica, - a răspuns Mircea Druc foarte iritat.
    M-am întors la minister şi am dat o telegrama lui Belitcenco la Combinatul Metalurgic, ca mâne vin la ei într-o vizită de lucru. Dar, în curând, am primit răspuns, ca ei nu pot sa mă primească în aceasta zi. Eu l-am telefonat pe academicianul Rădăuţan, i-am lămurit situaţia şi l-am rugat să-mi dea un sfat, cum sa procedez. Domnul Rădăuţan era în funcţie de vice-preşedinte al Academiei de Ştiinţe din RM, preşedinte al secţiei ONU şi membru al colegiului la ministerul pe care-l conduceam. El a spus: „Mâne plecam împreună la Râbniţa. Transmite-le o telegrama, ca preşedintele secţiei ONU, academicianul Rădăuţan şi ministru Leşenco sosesc mine la ora 9:30 intr-o vizită de lucru, sugerată de Organizaţia Naţiunilor Unite. Prezenţa directorului şi a inginerului principal este obligatoare. Semnează ministru Leşenco cu o notă, ca copia pentru informare a fost transmisa preşedintelui republicii Mircea Snegur.”
    A doua zi la 9:30 am sosit la combinat. Ne-a întâlnit inginerul sef, care ne-a informat, că Belitcenco se află în casa de cultura la miting. În fata casei de cultura aşteptau 5 autobuse. Am intrat în sala, unde mitingul era în toi. Conducea mitingul Belitcenco. Undeva la 90% în sala erau bărbaţi îmbrăcaţi în haine militare „haky”. Belitcenco şi-a oprit cuvântarea şi a spus:
  • - La noi a sosit într-o vizită de lucru urgenta preşedintele secţiei ONU, academicianul Rădăuţan şi ministrul industriei Leşenco. Eu propun, sa fie invitaţi în prezidiu.
  •      Propunerea a fost acceptata şi noi am trecut pe scena.
  • - Eu am răspuns ministrului ieri, ca noi nu putem sa lucram azi, - a continuat Belitcenco. – Noi suntem în doliu în legătura cu moartea enigmatica a tovarăşului nostru Victor Toi. Cine la ucis pe Toi? Cine este următorul? Ce înseamnă mişcarea trupelor militare din Moldova spre noi? Ce înseamnă politica lui Mircea Snegur şi Mircea Druc cu trecerea la limba româna, sub steagul roman, cu tendinţa de a uni Moldova cu România? Cine ne-a întrebat pe noi? Oare noi nu suntem în stare sa ne apărăm?...     Cuvântarea era înfocata şi tendenţioasă la superlativ, dar se simţea, că moartea lui Toi, împrejurările căruia încă nu erau dovedite, nu se lega cu motivul de a mobiliza lucrătorii spre Nistru. Belitcenco a terminat şi a întrebat, daca dorim sa luam cuvântul. Eu am luat cuvântul, mi-am exprimat condoleanţe în legătura cu moartea prematura a lui Victor Toi, cu speranţa, ca vinovaţii v-or fi pedepsiţi după lege. Ca membru al Guvernului am declarat, ca la Guvern şi la Parlament nu a fost pusă niciodată întrebarea de a uni Moldova cu România ori de a mişca forţele armate spre Nistru cu intenţii tendenţioase. Cineva lucrează activ cu argumente ieftine de a vă dezinforma. Acest cineva doreşte, ca la noi în Moldova sa fie un al doilea Karabah. Eu nu de mult am fost la Moscova, unde la Congresul directorilor din Uniunea Sovietica am rostit o cuvântare, unde am expus politica noastră industrială. Textul cuvântării şi propunerile au fost înmânate lui Gorbaciov, Rijcov şi Emilieanenco, care erau prezenţi la congres. Sensul cuvântării este, ca Moldova este unica republica, care a îndeplinit pe deplin contractele inter-republicane. Iar raportul invers este de 72%. Eu am cerut măsuri urgente pentru îndeplinirea contractelor şi în primul rând pe gazolina, mazută (păcură) şi ţevi pentru gazificare. În Uniunea Sovietica s-a produs o dezordine şi nu este vina noastră, ca s-a întâmplat aşa. Asta ridică rolul directorului la întreprindere, dar nu pentru a organiza acţiuni politice. Politica noastră în industrie şi energetica este de a lucra normal şi de a îndeplini contractele. Dumneavoastră faceţi acest lucru destul de bine şi cea mai logica activitate ar fi sa continuaţi tot aşa şi mai departe. Lucrul dumneavoastră este preţuit de minister şi de Guvern. Va mulţumesc.
        După mine au mai vorbit câteva persoane, dar nu aşa de înfocat, cum se exprima Belitcenco şi în încheiere a luat cuvântul academicianul Rădăuţan. El avea un talent rar de a vorbi cu patos, logos şi etos. După un minut de reculegere în amintirea lui Victor Toi a spus: „Noi am venit la dumneavoastră cu o misiune de la ONU. Este vorba de situaţia ecologica în Bazinul Nistrean...” El a comentat momentele principale referitor la potabilitatea apei în Nistru şi consecinţele, care îngrijorează populaţia principalilor consumatori: Chişinău, Râbniţa, Rezina, Bender, Tiraspol şi Odesa. Apoi a trecut la situaţia încordată de azi, terminând cu cuvintele: „... şi cine oare, dacă nu voi, care topiţi metalul, este în stare, cu cugetul la rece sa înţeleagă, ca nu este nimic mai scump pentru noi decât pământul nostru, copii noştri, întreprinderea noastră. Eu cred, ca va veni vremea, când noi din nou v-om lucra şi ne v-om bucura împreuna intr-un mod civilizat. Eu nu vreau, ca cineva din voi sa roşească cândva, pentru ca prin anii 90 a ieşit la Nistru şi a arătat pumnii.”
        Academicianul Rădăuţan a terminat cuvântarea, iar sala mai continua sa asculte în tăcere. Apoi au urmat aplauze.
        Toata ziua am lucrat cu Belitcenco şi inginerul principal, care s-au dovedit a fi foarte amabili şi profesionişti în problemele combinatului. Acele cinci autobuse nu au plecat nicăieri. Seara, când ne întorceam spre casa, podul de la Râbniţa era închis, înconjurat de santinele înarmate. La podul de la Dubăsari, de asemenea, erau mulţi militari. Ofiţerul, care era în garda a spus, ca podul este închis, dar are indicaţii să ne permită trecerea.
  • - Ce s-a întâmplat aici? – a întrebat academicianul Rădăuţan.
  • - Eu nu am permisiunea, sa comentez ceva... Au fost bătăi pe pod şi a fost ucis un om din garda noastră. El a fost împuşcat.
  • - Răniţi?!
  • - Nu au fost răniţi, - a spus ofiţerul, - va rog sa treceţi.
  •     La lacul de la Cevcari am oprit maşina pentru a ne odihni un pic. Pentru prima data l-am văzut pe Rădăuţan mâhnit şi enervat. Singur tot nu mă simţeam în apele mele.
  • - Ce se întâmplă? - am întrebat eu, pentru a curma cumva tăcerea.
  • - Se întâmplă un lucru foarte mârşav, - a spus el. – Eu sunt convins, ca aceasta este o provocaţie. Omul încă nu a fost ucis, dar ei toţi se pregăteau de dimineaţă sa sară în ajutor. Sensul provocaţiei este de a aţâţa focul între noi, pentru a vărsa cât mai mult sânge. Atunci armata a 14-a i-şi va asuma rolul „nobil” de a garanta stabilitatea şi-şi va motiva prezenţa pe teritoriul nostru. În momentul critic foarfecele militare v-or tăia crunt de-a lungul Nistrului. Militarii î-şi ştiu treaba... Noi suntem în această partidă pioni, iar gros-maeştrii sunt la Moscova. Ei au început azi gambitul şi au jertfit un pion. Poate şi Victor Toi a avut aceeaşi soartă. După aceasta logica următoarea mişcare o face partea stingă a Nistrului, pe urma partea dreapta...
  • - Sa va spun sincer, eu nu-s convins că deputaţii noştri sunt în stare sa joace partida. Acum trebuiesc oameni ca Dumneavoastră, care ştiu a vorbi şi a analiza lucrurile. Oameni, care au nu un statut vremelnic de deputat ori de ministru, dar care au fost, sunt şi vor fi savanţi, respectaţi şi la Moscova şi în Europa. Cuvântul lor are valoare.
  • - Sa mergem, - a spus academicianul Rădăuţan, - mă simt obosit.

******

    În anul 2000 eram şomer în Statele Unite. Ajunsesem la punctul critic de disperare. În aceasta perioada de criza numai în centrul Silicon Hills din Texas au fost concediaţi peste 20 de mii de ingineri. Practic proiectările au fost stopate, de oarece companiile nu-si puteau scoate banii din proiectele recent abordate.     Am fost invitat pentru interviu la Motorola pe o poziţie, care ţinea de validarea proiectelor. Interviul a fost organizat foarte dur. De la ora 9 până la 17 trebuia sa trec prin cinci secţii, unde mă aşteptau câte 10 întrebări pentru răspuns şi comentarii. În patru secţii m-am prezentat desul de bine şi spre seara am ajuns în cabinetul lui Kurt Herst la stadia finala. După un scurt schimb de amabilităţi, el a aflat, ca eu am lucrat în microelectronica 20 ani la Mezon, am colaborat în proiectări cu companiile de vârf din Rusia (Micron, Angstrem, Elaz, Elma) şi am cunoscut personalităţi autoritare în domeniul respectiv (Rădăuţan, Andrieş, Gitu, Şişianu). La rândul meu, eu am aflat, ca acest Kurt este neamţ de origine, a făcut bacalaureatul la Zurich, masteratul la Berkeley şi doctoratul la Institutul Tehnologic din Boston.
  • - Noi ştim câte ceva despre Mezon,- a spus Kurt, - iar atunci când eram la Zurich am studiat nişte lucrări ale academicianului Rădăuţan, referitor la semiconductorii compuşi cu mobilitate înalta, dar să trecem la problemele noastre.
        Pentru un moment mi s-a părut, ca sunt aproape de ţel. Cu numele lui Rădăuţan întotdeauna am avut succes în situaţii critice.
        El avea pregătite 10 fragmente din diferite proiecte, în care eu trebuia sa găsesc greşelile şi sa motivez propunerile pentru soluţionare. Aici m-am prezentat foarte slab. El a pierdut cu mine 2 ore şi-mi lămurea cu răbdare toate golurile mele.
  • - Eu singur nu sunt satisfăcut de răspunsurile mele, - am spus eu în sfârşit, - va rog frumos sa-mi daţi o şansa, care va fi apreciata. Timp de 4 luni nu-mi găsesc aplicaţie. Eu va promit, ca ştiu a lucra cu cartea şi învăţ lucrurile repede.
  • - Se învaţă la universitate, aici se lucrează, - a spus neamţul rece şi eu am înţeles, ca am pierdut partida. Cel mai neplăcut lucru era, ca în eşecul meu a fost amestecat academicianul Rădăuţan. Dar, cum spunea marele şahist Alexandru Aleohin, dintr-o partida pierduta se pot trage mai bune concluzii, de cât din o mie câştigate.
  • - Va rog frumos sa-mi daţi un sfat, - am insistat eu.
  • - Bine, - a spus Kurt, - numai fără supărări.El a scos din raft trei cărţi.
  • - Principala carte este asta „Analysis and Design of Analog IC” de Gray, Meyer de la Universitatea Berkeley şi Hurst, Lewis de la Universitatea Davis. Aceste cărţi trebuiesc ştiute bine. Pentru asta nu e de ajuns sa înţelegi materialul descris. Ea atenţia, după fiecare capitol, sunt 30-40 de probleme. E necesar, ca toate problemele sa fie rezolvate. Pentru a avea acces la laborator, va trebui sa ei cursuri la universitate şi sa obţii certificate pe CADENCE, SPICE, VERILOG şi CALIBRE. Asta-i tot. Va doresc succes.
    Eu am mai pierdut câteva interviuri, dar acesta mi-a dat lovitura cea mai dureroasa. Aveam retrăiri adânci şi noaptea îl visam pe Rădăuţan, care spunea: „Neamţul este perfecţionist şi are absoluta dreptate. El putea termina vorba cu tine în 15 minute, dar a vrut sa te ajute. Principalul este, ca tu acum ştii ce nu ştii. Asta mult înseamnă. A rămas puţin – sa te convingi singur, ca viata e interesanta şi sa primeşti satisfacţie din aceste greutăţi, care sunt aparente”.
    În mai puţin de doi ani am absolvit 13 cursuri, am obţinut 4 certificate, mi-am validat masteratul şi doctoratul şi am primit oferta de la Cirrus Logic. Analizând răspunsurile mele, cu care l-am „fericit” cândva pe Kurt Herst am ajuns la concluzia, ca el m-a răbdat şi mi-a dat un sfat bun numai din respectul faţă de academicianul Rădăuţan.
    Apropo. Am impresia, ca învăţământul universitar în America este orientat de la esenţial spre profesionalism. Învăţământul universitar la noi continuă sa fie orientat pe principiul leninist de la general spre esenţial.
Dumitru Leşenco, Ph.D.
Electrical Engineer, Austin, TX, USA
dLesenco@att.net
Martie, 2008