Strict Standards: Declaration of Submenu::create_submenu() should be compatible with manageMenu::create_submenu($id, $query) in /home/j00wo3/public_html/includes/Submenu.php on line 4
Pagina principală
 
Particpant la concursul WebTop

Viorel Trofim, doctor habilitat în stiinte tehnice, profesor universitar, UTM.
" CALEA SPRE EVEREST "

     Noian de amintiri mi se perindă în memorie, unele decât altele mai vii şi mai sugestive, care vin să întregească şi să contureze încă o dată chipul nespus de drag al savantului de renume mondial Sergiu Rădăuţan. Parcă mai ieri era printre noi ca o făclie de lumină, ca un izvor nesecat de entuziasm, care ne fascina prin potenţialul său creator analitic, nesaţul de cunoaştere. Pasionat cercetător, era necunten în căutarea acelor nestemate, nedescoperite de nimeni. Le căuta insistent, cu dăruire de sine şi le găsea cu intuiţia şi înţelepciunea-i uimitoare, deoarece asimilase cu prisosinţă germenele creativităţii din seva rodnică a plaiului moldav, iar lăstarii viguroşi ai înţelepciunii - din arborele genealogic al acestei naţiuni. Dumnezeu l-a înzestrat din plin cu harul de cercetător. Prin performanţele sale în domeniul ştiinţei a atins Everestul.
     Din marea iniţiativă a dumnealui în anul 1964 a fost fondat Institutul Politehnic şi a devenit primul lui rector. Cu gândul la viitorul ţării, ştiinţei privea în perspectivă şi a reuşit să transforme Institutul Politehnic într-o renumită forjerie de ingineri şi savanţi. Domnul Sergiu Rădăuţan a creat noi posibilităţi pentru formarea corpului ingineresc al Republicii Moldova, dezvoltarea ştiinţei autohtone. Căci a reuşit să selecteze şi adune în preajma sa la Institutul politehnic o pleiadă minunată de specialişti, care au continuat calea anevoioasă a ştiinţei şi au contribuit substanţial prin descoperirile strălucite ulterioare la dezvoltarea economiei ţării.
     A fost o personalitate cu totul deosebită prin calităţile sale umane excelente, în special omenia, cumsecădenia, curajul de a spune lucrurilor pe nume, un interlocutor de o vastă erudiţie, cu care era foarte plăcut să conversezi. Invoc un detaliu elocvent în acest sens. O dată 33 persoane s-au înscris în listă la audienţă la domnul rector. Când au aflat că în acea zi audienţa îi va reveni adjunctului său, au rămas doar trei persoane, celelalte aşteptând audienţa lui, pentru a-şi soluţiona problemele stringente.
     Autoritatea şi popularitatea domnului Rădăuţan era considerabilă, poseda arta comunicării, vasta cultură se răsfrângea şi în ireproşabila etică a conduitei, astfel încât vizitatorii ţineau cu tot dinadinsul să nimerească anume la dânsul la audienţă. Dumnealui asculta atent problemele fiecărei persoane, le răspundea chibzuit şi argumentat. Echilibrat din fire, nu purta pică nimănui şi a cimentat corpul didactico-ştiinţific, canalizând eficient eforturile creatoare şi creând o atmosferă extrem de favorabilă activităţii de cercetare.
     Deschizător de cale, a făcut tinerilor specialişti cărare spre piscul ştiinţei, deoarece era un îndrumător şi animator al lor. Dornic de a mă afirma pe tărâm ştiinţific, am cutezat şi eu în toamna anului 1967 să bat la uşa domnului rector Sergiu Rădăuţan. M-am adresat dumnealui, exprimându-mi dorinţa de a purcede pe calea ştiinţei, de a face doctorantură. Plăcut surprins, s-a interesat despre preocupările mele în anii de studenţie şi doleanţele mele în domeniul cercetărilor ştiinţifice. Graţie dumnealui am fost trimis în anul 1968 la doctorantură la Institutul de Fizică şi Tehnică „A.F.Ioffe” din Sankt-Petersburg. Şef de doctorantură mi-a fost candidatul în ştiinţe tehnice Jores Alfiorov, actualmente academician al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, Laureat al Premiului Nobel. Prin muncă asiduă am susţinut teza de doctor, apoi de doctor habilitat în ştiinţe tehnice. În acest context ţin să menţionez că el a trimis la studii la cele mai prestigioase centre ştiinţifice sute de tineri, o bună parte dintre care au devenit savanţi de mare rezonanţă. Cu luciditatea proprie Măriei sale a înţeles că ştiinţa este forţa motrice a societăţii, că evoluţia şi fortificarea ei ţin de competenţa şi profesionalismul cadrelor din ţară, de aceea manifesta o grijă permanentă faţă de ele şi nu numai... Printre doctoranzii lui au fost şi personalităţi din alte ţări: Bulgaria, Turcmenistan etc. Îmi amintesc că după susţinerea cu succes a tezei de doctor de către Lazar Ţvetanov din Bulgaria, ieşisem seara la plimbare. În faţa noastră a apărut un tânăr beat. Uitându-se la el, domnul Rădăuţan a zis, că dacă vedea vreun tânăr turmentat de alcool pe stradă în perioada când era rector, se uita atent la el şi se întreba, oare acesta nu este studentul Institutului Politehnic? Dumnealui nu s-a referit întâmplător la acest moment, dar a conturat ulterior gândul de ce se uita atent la tineri. Autorităţile speculau cu orice, pentru a-i pune sare pe rană rectorului în dizgraţie. Bunăoară, dacă poliţia întâlnea trei studenţi în stare de ebrietate, care îşi făceau studiile în diferite instituţii de învăţământ superior, doi dintre ei erau eliberaţi, iar studentul de la Politehnică era reţinut şi rectorului i se expedia o scrisoare de la poliţie.
     Existau nişte motive politice artificiale şi i se creau prin diverse metode impedimente, neplăceri domnului Rădăuţan, care nu era defel agreat de conducerea de vârf a republicii cu regimul ei totalitar de dictatură comunistă. Nici chiar faima de savant cu renume mondial a domnului Sergiu Rădăuţan nu valora nimic pentru ea.
     Destinul i-a hărăzit multe clipe grele acestui Mare Om al Ştiinţei Tehnice şi pe toate le-a înfruntat cu o demnitate ereditară de invidiat. În octombrie 1973, conform hotărârii „comitetului central”, a fost destituit din funcţia de rector al Institutului Politehnic. În acele zile în Moldova şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa unională „Procese fizice în heterojoncţiuni”, organizată de dumnealui. În cadrul şedinţei plenare a ei Domnia sa a prezentat un raport interesant privind dezvoltarea ştiinţei în Republica Moldova, referindu-se şi la dispozitivele cu heterojoncţiuni. Dotat cu har oratoric, Domnul Rădăuţan a vorbit cu atâta demnitate şi bucurie despre dezvoltarea Institutului Politehnic, inclusiv a viitoarelor blocuri din sectorul Râşcani, piatra de temelie a căruia abia urma să se pună. Pe chipul luminos al oratorului nu plana nici o umbră de nelinişte, avea o ţinută impecabilă, încălzită de realizările personale şi ale instituţiei, conduse de el. Fermitatea cu care descria ziua de mâine a Institutului şi ne insufla speranţă în viitor era de-a dreptul impunătoare. Nimeni dintre participanţii prezenţi în sală nu şi-a dat seama nici la şedinţa plenară a conferinţei, nici când a reflectat dezvoltarea Institutului că acest om nu mai este rector. Abia la cina din seara acelei zile de la cantina hotelului „Codru”, unde fusese cazaţi o parte dintre participanţii la conferinţă, avea să aflăm vestea care a căzut ca un fulger peste noi...Jores Alfiorov m-a întrebat: „De ce a fost destituit din funcţie Serghei Ivanovici?” Toţi au încremenit şi au rămas cu căluşul în gură, nimeni nu a putut scoate nici un cuvânt... Scoaterea în lumină a adevărului era o zonă interzisă, iar suflul visat al libertăţii era mult prea departe de hotarele Marii Uniuni Sovietice...
     Nedreptatea, minciuna, defăimarea erau doar unele trăsături tipice ale acelor vremuri şi ele loveau mai cu seamă în personalităţile notorii ale naţiunii. Destituirea din post a acestei celebrităţi n-a fost în stare să umbrească nici un pic meritele remarcabile ştiinţifice, organizatorice, distinsele-i calităţi umane. Prin iubire de oameni, dragoste de Înţelepciune şi carte şi-a slujit neamul până la ultima suflare... Inima-i mare a încetat să mai bată în tren, în drum spre Sanct-Petersburg, unde urma să se întrevadă cu academicianul Jores Alfiorov în problemele cercetărilor ştiinţifice dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova.
     Dornic de veşnicie, însă, va renaşte iar şi iar în lumină, pentru că prin tot ce a realizat pe pământ a cucerit şi recucerit Everestul. Semănător de înţelepciune, omenie şi frumos, pasionat cercetător şi îndrăgostit de viaţă - aşa răsare din noianul amintirilor chipul iubit şi drag al academicianului Sergiu Rădăuţan. Amintirile despre Măria dumisale echivalează cu recunoştinţa mea, generată de conştientizarea performanţelor de rezonanţă enormă ale acestei personalităţi de excepţie, ce şi-au lăsat profund amprentele benefice pe firmamentul ştiinţei naţionale şi în destinele discipolilor. Etern precum timpul „al său nume o să-l poarte secole din gură-n gură”...