Strict Standards: Declaration of Submenu::create_submenu() should be compatible with manageMenu::create_submenu($id, $query) in /home/j00wo3/public_html/includes/Submenu.php on line 4
Pagina principală
 
Particpant la concursul WebTop

Petru Soltan, academician al AŞM „O ŞANSĂ ELECTORALĂ RATATĂ” (Interviu cu academicianul Petru Soltan. – In „Literatura şi Arta” Nr. 12 (2744), 19 martie 1998.)

    —Actualmente, în Republica Moldova bântuie un «uragan» electoral. Mulţi din cei inseraţi ia rubrica «Galeria personalităţilor politice», publicată în «L.A.», nu participă ia acest maraton, inclusiv di Petru Soltan. Care vă sunt sentimentele în acest vârtej electiv?
    —Deocamdată nu-mi pot veni în fire de la tragicul caz ai valorosului om de ştiinţă, cultură şi cu devotament social Sergiu Rădăuţanu. Fiu e vorba numai de durerea acestei mari pierderi pentru societatea noastră, ci şi de felul cum i-au fost organizate funeraliile. Membru a mai multe Academii, Doctor honoris causa a unui şir de Universităţi prestigioase, fost preşedinte de Parlament, organizatorul prestigioasei Politehnici de la noi, personalitate activă în plan social-politic şi, când colo... i se poartă sicriul, pe timp de ninsoare şi lapoviţă, pe la vecinii casei unde a locuit, pe la Universitatea Tehnică, pe care a făurit-o, ca, în cele din urmă, să fie înfundat în sala întunecată a Prezidiului Academiei de Ştiinţe, Sicriul — în sală, iar or¬chestra ce-1 însoţea pe ultimul drum — în anticamera acestei săli. O parte de lume, care a dorit să-şi ia rămas bun de la corpul neînsufleţit a! acestui om mare, sau a venit prea devreme, sau prea târziu la Prezidiul menţionat, depunând florile la un scund portret al răposatului, ascuns după o coloană groasă tencuita cu fărâmituri de marmură albă. Oare n-ar fi fost omeneşte şi creştineşte ca, de ia bun început, Opera Naţionala să fie acei loc unde ar fi fost depus corpul neînsufleţit al acestui mare bărbat, înveşmântat în luxoase straie de Doctor honoris causa şi să fi fost anunţat din timp prin mass-media, ca lumea să vina, ca într-un templu, pentru a-i aduce ultimele onoruri, să plângă şi să-şi ia rămas bun de la cel care a fost academicianul Sergiu Rădăuţanu. Eu cred că aceasta e o eroare a conducerii de vârf a republicii, în special a Preşedintelui. Prin asta Domnia sa şi-ar fi răscumpărat păcatul, vechiul păcat care ţine de detronarea din funcţia de rector al Politehnicii, în care actualul şef de stat a fost implicat nemijlocit. Cu atât mai mult cu cit motivul destituirii era o chestiune socială: domnul Rădăuţanu permitea admiterea la facultăţi şi încadrarea în procesul de educaţie, respectiv, a copiilor celor deportaţi şi a profesorilor întorşi la baştină din Siberia. După destituire. Politehnica a fost măturată până la unui de persoanele în cauză. Preşedintele de ţară a ratat un mare lucru pentru a-şi corecta imaginea. Chiar dacă Academia de Ştiinţe a şi cerut ca funeraliile respective să se facă în cadrul acesteia, insistenţa celor de sus de a se proceda in modul cuvenit trebuia să ia vârf. Ar fi avut de câştigat ştiinţa, educaţia, valorile pe care nu le poate şterge istoria. Păcat de cele întâmplate.
    Acum, dacă ne întoarcem la maratonul elec¬toral, eu mi-as permite o paralelă cu cele spuse mai sus. Insă aceasta de acum e de prisos, deoarece multe publicaţii au făcut-o mai argumentat decât o pot face eu. Opoziţia trebuie respectată ca o parte organică a procesului de democratizare a societăţii, precum tot aşa şi opoziţia trebuie să fie constructivă faţa de Putere, deoarece atât guvernanţii, cât şi cei din opoziţie deservesc aceeaşi populaţie căzută, in pofida vrerii acesteia, pe pârtia lunecoasă a marelui declin social-economic. În ceea ce priveşte aprecierea mea, acest maraton cu peste o mie de pretendenţi, care spulberă în vânt peste un milion de dolari americani, eu am mai făcut-o şi o repet şi acum prin aforismul: E ceva putred în Danemarca (noastră).
    — La ora actuală nu există un tămăduitor, un împăciuitor al nostru. Speranţa de altă dată
    — Uniunea Scriitorilor, e divizată în mai multe tabere. Mihai Cimpoi, Andrei Strâmbeanu şi alte câteva persoane cu rezonanţă ţin de CDM, pe când Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Dumitru Matcovschi sunt în PFD. Iar aceste două formaţiuni politice nu se împacă între ele. Care e părerea Dumneavoastră în această privinţă?

    — Eu ţin mult la scriitori. Aceştia, spre deosebire de oamenii ştiinţei sau politicieni, au mai multă libertate în examinarea şi expunerea straturilor de relaţii social-familiale şi economico-politice. Scriitorii sânt mai sensibili, atât la dureri, cât şi la bucurii. De aceea bunul lor simţ e mai dezvoltat, din care cauză publicul îi sesizează mai repede. Nu în zadar, pe timp de restrişte, clopotele bătute de scriitori sunt mai dulci, precum la fel — în caz de victorii — muza lor e pe culme. Din aceste considerente, o anumită invidie o au faţă de ei atât politicienii, cât şi oamenii de ştiinţă. În acest sens, merită atenţie cazul marelui fizician Lev Landau, laureat al Premiului Nobel. După cunoscutul accident rutier, din care a fost salvat ca prin urechile acului, el nu mai avea puterea abstracţiei de mai înainte şi-şi menţinea umbra la soare doar ieşind cu feciorul său la aer, la plimbare, purtând în suflet o mare doză de indispoziţie, de pesimism. Într-o seară, plimbându-se pe colinele Vorobiov de la Moscova, feciorul nu rabdă şi-l încurajează: «Tăticule, nu-ţi chinui sufletul: teoria pe care ai emis-o este eternă şi lumea îţi va fi mereu recunoscătoare». La care Landau răspunde: «Asta e o nimica toată pe lingă teoria dragostei pe care nu mai am timp s-o expun». Adică e vorba de un roman pe care ar fi dorit să-l scrie. Deci cu spiritul lui mare el căuta o cale mai extinsă pentru a răzbate la inimile acelei lumi care e mai largă decât tagma fizicienilor. În cazul nostru, să fim realişti. Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Andrei Strâmbeanu şi ceilalţi colegi ai lor, ajunşi în Parlament, vor constitui, cred eu, nişte punţi, care vor conexa aripa naţională, fapt irealizabil acum, înaintea alegerilor.
    — Dumneavoastră consideraţi că şansa dreptei în alegeri este ratată?
    — Demonstraţi-mi contrariul.
    — Dar care e atitudinea Dvs. faţă de actul propagandistic al «Flux»-ului când au fost divulgate listele cu premiile deputaţilor?
    —Eu privesc un pic mai filosofic lucrurile. E o chestiune pe care poate că nu trebuia s-o facă. Dar de acum n-ai încotro: trenul s-a dus. Însă acest lucru are şi partea sa pozitivă — i-au pişcat pe toţi deputaţii, demascându-i prin faptul care le sunt lefurile şi toate suplimentele la acestea, pe când majoritatea populaţiei se află într-o situaţie mizerabilă. Şi, astfel, cred că consecinţele nu vor întârzia să apară prin venirea în Parlament al unui corp nou de deputaţi.
    — Care e fundamentul «războiului» dintre Mircea Snegur şi Valeriu Matei?
    — Cu toate că întrebarea e formulată incorect, ea are un subtext foarte fin. La momentul ac¬tual, nu este rezonabil a fi descifrat. După aşezarea apelor, în noua componenţă a Parlamentului, poate că s-ar forma condiţii favorabile descifrării.
    — Creştinii aşteaptă grabnica venire a lui Hristos, iar ateii — a comunismului. De ce nu ne sperie aceasta din urmă?
    — Lumea e predispusă a crede în minuni, mai ales când propaganda sistematică e îmbibată cu vorbe dulci. Dar dacă mai ţii seama de dezastrul în care ne aflăm, atunci pentru lumea, care încă nu şi-a clătit sentimentul sclaviei, modul de viaţă din timpul sovietelor, în raport cu cel de azi, se aseamănă, în viziunea acestei lumi, cu un rai. Pe acest sentiment se bazează şefii formaţiunilor de stânga, cu atât mai mult cu cât sunt forţe masive care pompează din gros oxigen în această direcţie, şi anume aici, pe teritoriul confuz al Republicii Moldova.
    — Nicolae Dabija a propus în regim de urgenţă constituirea Forului Salvării Naţionale şi elaborarea, în cadrul acestuia, a unui Memoriu care ar elucida calea spre victorie a cauzei noastre, pe când formaţiunile naţionale, democratice «mai discută despre pace cu cuţitele scoase». Ultima frază din ghilimele nu-mi aparţine. Ce credeţi Dumneavoastră în această privinţă?
    — Eu ţin la Nicolae Dabija ca la un frate. Domnia sa a avut mai multe iniţiative, cu rădăcinile în adâncul inimii şi în grija pentru cauză. Însă, precum stimatul Mircea Snegur propune tuturor formaţiunilor de dreapta să se întrunească în 23 iunie, ziua proclamării Suveranităţii noastre, pentru a forma o Convenţie, dar se grăbeşte şi o lansează cu patru zile mai înainte, tot aşa şi dragul nostru Nicolae Dabija strecoară, în iniţiativele sale, câte o doză de subiectivism usturător. O aranjare mai corectă a Listei de candidaţi pentru noul Parlament, publicată în «L.A.», o ordine alfabetică putea să aibă alt efect. Faptul că Dumnealui şi-a pus numele chiar la coadă, nu poate spăla nicidecum această gafă. Dar ce să-i faci: aşa e fiecare om cu sensibilitate fină şi memorie de lungă durată. Insă cel mai important lucru, care n-a permis ducerea la bun sfârşit a nobilelor sale iniţiative, este lipsa unor mecanisme diplomatice cu care s-ar fi putut răzbate la inima şi mintea persoanelor cu putere de decizie. Motivul — tendinţa de a lucra singurel, precum e specific, practic, fiecărei persoane care face o poezie, compune o melodie, demonstrează o teoremă... Nu altceva decât o caracteristică a materiei organice. Drama lui Prometeu. Şi nu numai a lui. Lupii care atacă în haită par în această privinţă mai deştepţi ca noi, intelectualii. Aceeaşi slăbiciune o are şi valorosul Valeriu Matei — să facă totul de unul singur. Nu este exclus că anume de aceea pe steagul dacilor şi al altor popoare — în timpul războaielor — figura un cap de lup.
    — Recent Ion Druţă a adresat Preşedintelui Republicii o scrisoare deschisă. O cunoaşteţi, cred eu. De ce n-ar urma o scrisoare adresată poporului? Părerea mea e că Dumneavoastră aţi fi unul din cei care ar avea dreptul moral s-o facă...
    — Asta e o provocare, jucată pe orgoliul meu. Un astfel de Apel trebuie elaborat cu chibzuinţă, extrem de bine legat şi semnat de întreaga floare a intelectualităţii noastre. Indicaţi-mi, în condiţiile grele de viaţă pe care le avem, acel cerc de personalităţi care s-ar angaja cu inteligenţa lor într-o astfel de operă. Asta e una la mână. Doi. Admitem că s-a elaborat un astfel de Apel şi chiar a fost semnat. Pe ce cale va fi difuzat acesta pentru ca sensul lui să ajungă la fiecare alegător? Nu cred că dl Petru Lucinschi n-ar vrea să mişte carul din loc. Însă şi apelurile Dumnealui televizate, după părerea mea, au un efect foarte mic. Societatea noastră e atât de perturbată, încât nu ştii de care fir să tragi pentru a potoli niţel această tulburare de ape. Eu m-aş încumeta să propun de la ce ar trebui să pornim, acesta însă e un subiect care cere un spaţiu de ziar aparte. Or, chiar dacă l-aş expune, efectul i-ar fi sec, deoarece sunt nişte legi dure de conjunctură, care fac imposibil a te prinde de cuiul respectiv, vorba lui Arhimede: «Daţi-mi un punct de sprijin şi eu voi demonstra cum poate fi răsturnată această lume».
    — Avem partide de toate culorile. Ne lipseşte, probabil, numai unul: partidul democraţiei oneste. Cine i-ar fi primii membri fondatori?
    — Mamele cu nemărginita lor grijă de copii.
    — La ora actuală pe noi, moldovenii, ne cucereşte financiar, spiritual, informaţional, ne prind în mreje mafioţii etc. Vom reuşi noi cândva să opunem rezistenţă?
    — Eu sunt pesimist. Dacă lucrurile vor continua să tot meargă, precum se vede cu ochiul liber, atunci Transnistria reprezintă imaginea noastră dintr-un viitor mai apropiat, iar de vom dori să ne-o vedem pe cea îndepărtată — e de ajuns să luăm modelul Republicii Macedonia. O denumire elenă cu o populaţie ce vorbeşte o limbă slavă. Doar prin văgăuni de munţi s-au mai păstrat nişte oaze de populaţie ce vorbeşte aromâna.
    — Lui Alexei Mateevici îi aparţine maxima: De nu vă veţi ridica din rândurile voastre иn proroc, veţi dispare. Avem noi acum vreun profet?
    — Profetul e o persoană cu har ereditar şi cu o mare experienţă de viaţă acumulată în condiţii de o subtilă atenţie din partea celor ce-l înconjoară, lucru ce determină un cult al personalităţii. La momentul actual, noi am călcat în picioare orice sămânţă încolţită de persoane cu astfel de har. Şi, cu părere de rău, ne bucură acest lucru. Am devenit o masă de oameni fără vreo expresie mai deosebită, în care fiecare se crede mai tare ca altul. Aceasta e boala oricărei tinere democraţii. Se va scurge multă apă pe Bîcul nostru până când ne-om vindeca puţin. Funeraliile despre care s-a vorbit mai sus reprezintă un indiciu în acest sens.
    — De ce credeţi că uniţi putem învinge?
    — Oare e mai nevoie a explica? Dar mă rog... Sunt atâtea reţete de a obţine succes. Insă pentru oricare din acestea e necesar un ansamblu de anumite calităţi. Să le găseşti pe toate în persoana unui singur individ este prea puţin probabil. Din aceste considerente ne-am permite să afirmăm: fiecare dintre personalităţile de vârf — Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Mircea Snegur, Valeriu Matei, Iurie Roşca, Alexandru Moşanu, Ion Ciocanu, Mircea Rusu, Ion Hadârcă, Vasile Nedelciuc şi mulţi, mulţi alţii (îmi cer scuze că sunt nominalizaţi într-o ordine arbitrară) se manifestă prin nişte' calităţi personale (bune si mai bune), care în plan social ar putea să aibă un efect mai puţin favorabil decât atunci când acestea sunt conjugate într-un singur ghem: facultăţile pozitive se multiplică, iar celelalte rămân în umbră. lată de ce în ghem influenţa benefică asupra populaţiei ar fi mai pronunţată, chestiune vitală pentru ridicarea nivelului de inteligenţă al fiecărei persoane din societate.
    — Precum s-a procedat în preajma alegerilor din '94, sunt sigur că joi, 19 martie, şi, respectiv, 21 martie, Nicolae Dabija şi Preşedintele Petru Lucinschi se vor adresa alegătorilor — primul printr-un edi¬torial, celălalt printr-o cuvântare televizată. Care le va fi diferenţa de sens?
    — O chestiune absolut străvezie: maestrul va turna apă la moara dreptei, fără a separa formaţiunile în cauză, pe când Preşedintele ţării va ruga electoratul să aleagă pe cei mai buni, evidenţiind mai întâi «Rândunica» şi apoi poate şi alte entităţi.
    — Sunteţi pentru o republică parlamentară sau prezidenţială?
    — Prezidenţială. Ba mai mult, în condiţiile pe care le avem, în care ne bălăcim, e nevoie de nişte prerogative ale Preşedintelui ţării care i-ar permite în mod adecvat să reacţioneze rapid la orice disfuncţionalitate în complicatul proces de guvernare. Şi faptul că nu s-a făcut la timp o astfel de republică este situaţia pe care o avem. După câte ştiu, cei trei bărbaţi din vârful Puterii prin 1994 ajunseseră la această concluzie, dar aceştia, din păcate, erau nişte sclavi ai PDAM, în care dominau primitivismul şi nişte doctrine vătămătoare, precum le-a developat destui de bine timpul. Însă mă îndoiesc că şi noua componenţă a Parlamentului va ajunge să ia decizia de a forma o Republică prezidenţială. În principiu: nu e vorba numai pentru dl Lucinschi, ci în general pentru toţi preşedinţii de după 2000, chestiune care rezultă şi dintr-un post-scriptum din Literatura şi arta al maestrului Grigore Vieru.
Interlocutor: Grigore GRIGOREV