Pagina principală
 
Particpant la concursul WebTop

Viorel MIHAIL „Familia Rădăuţanu”

     La începuturi, siguri suntem, au fost nişte ţărani. Nişte ţărani gospodari care trăiau cu grijile câmpului, cu grijile şi nevoile ce se abăteau asupra casei lor din primăvară în toamnă şi din toamnă iarăşi până în primăvară. în ogrăzile lor se iveau copii, pui de oameni, pe care îi creşteau cu dragoste ca să le fie de ajutor la muncile câmpului. Iar când aceste guri se înmulţeau şi deveneau cu timpul băieţi şi fete mari, bucuriile se împuţinau, pentru că pământul trebuia împărţit egal între fraţii şi surorile care se însurau şi se măritau. Fetele aveau nevoie de zestre şi băieţii de o bucată de arătură ca să aibă cu ce porni gospodăria.
     Şi tot treceau hectarele dintr-o familie la alta, şi se tot amestecau şi neamurile unele cu altele, încât, în cele din urmă, apăreau prin satele noastre spiţe întregi de rude care aveau un fel al lor de-a fi. Nu întâmplător şi astăzi prin seliştile noastre mai circulă o vorbă cu o semnificaţie deosebită: acesta-i de-ai lui cutare, acesta-i din neam de răzeşi. Prin urmare, comportamentul lor este dictat de un mod aparte de existenţă, de o anumită morală acceptată şi respectată de o spiţă sau de o familie anumită.
     Cam în asemenea împrejurări şi cam după, un asemenea «scenariu» pe la sfârşitul secolului trecut prin părţile Bălţilor, în satul Chişcăreni, de lângă Sângerei, a apărut o familie de răzeşi cu numele Rădăuţanu.
     Nu întâmplător facem acest recurs ia istorie. înainte de a dialoga cu academicianul Sergiu Rădăuţanu m-am interesat de locurile de trai ale predecesorilor săi, de înşişi predecesorii. După ce m-am documentat (în limita posibilităţilor), am înţeles că actualul om de ştiinţă cu nume de renume este un produs al unor eforturi făcute de câteva generaţii, de nişte oameni, pe care i-a iubit foarte mult, dar pe care aproape că nu i-a cunoscut. De exemplu, bunelul de pe tată, Sergiu Gheorghe Rădăuţanu, a decedat în anul 1906, iar Sergiu Rădăuţanu, actualul doctor în ştiinţe fizico-matematice, vede lumina zilei abia peste 20 de ani. Bunelul de la Chişcăreni, putem spune cu toată siguranţa, s-a gândit la soarta nepotului său, la soarta urmaşilor săi. De aceea, considerăm de datoria noastră să aducem argumente în favoarea acestei afirmaţii.
     Sergiu Gh. Rădăuţanu a decedat la început de secol. A murit în floarea vârstei. Pe la cincizeci de ani. S-a dus în lumea celor drepţi din cauza unui atac de cord. Unul din descendenţii lui ne spune că Sergiu Gh. Rădăuţanu a fost proprietar de pământ la Chişcăreni. Privit de pe o fotografie îngălbenită de trecerea timpului, îţi faci impresia că era un bărbat bine făcut, un bărbat chipeş, înalt şi plin de farmec. Nu întâmplător recurgem la ultimul calificativ. E o chestiune importantă pentru noi, cei de astăzi. El putea să se însoare cu cea mai frumoasă fată din judeţul Bălţi, insă, minte sănătoasă de ţăran, ştia probabil că dragostea ca atare e doar un moft trecător, care se topeşte cu timpul ca zahărul într-un pahar de ceai. Mai mult decât atât: Sergiu Gh. Rădăuţanu nu se grăbeşte cu însurătoarea. Însurătoarea timpurie pentru un băiat care vrea să devină răzeş de frunte e corvoadă, îşi dădea seama că familia cu nevoile ei inerente, îl va împiedica să-şi pornească afacerile. Un răzeş adevărat se însoară abia atunci, când se ţine bine pe picioare şi e sigur că-şi va putea întreţine familia. Tocmai de aceea se căsătoreşte târziu de tot, flăcău tomnatec, pe la vârsta de 48 de ani. O cere de nevastă poate nu pe cea mai frumoasă fată de prin părţile Bălţilor. O cere de nevastă pe Eufrosinia, fată de preot.
     Astfel răzeşul Sergiu Gh. Rădăuţanu a mai adăogat la pământurile sale şi hectarele ce-i reveneau soţiei. Ca zestre, devenind om văzut prin părţile locului. - Şi, de ce nu? - bogat. Îşi avea terenurile sale agricole. Fertile terenuri. Dar în lungile seri de priveghere se gândea că e în stare să ţină mai multe pământuri. Semnează contracte de arendă şi se pune vârtos pe muncă. Nu întâmplător numele bunelului actualului academician ii putem găsi in lista Ligii arendaşilor din Basarabia.
     Eufrosinia Rădăuţanu, născută in familie de preot, a fost dată la învăţătură. Şi a studiat exact atâta cât trebuia să studieze o fată în acele timpuri. A absolvit liceul. Din liceu a revenit la ţară cu o zestre la care a ţinut întreaga ei viaţă: dragostea de carte. Se vede că a intrat în gospodăria soţului nu numai cu hectarele de pământ, ci şl cu o mică bibliotecă a ei. Printre cărţile citite şi recitite de Eufrosinia Rădăuţanu se aflau cele scrise de Creangă, Eminescu, V. Alecsandri. Îi plăcea în mod deosebit limba lor, o limbă dulce, domoale şi plină de farmec.
     După moartea subită a lui Sergiu Gh. Rădăuţanu, rudele au citit testamentul defunctului şi au văzut că stăpânul n-a lăsat întreaga avere neamurilor apropiate, o parte din ea a fost transmisă unei şcoli agricole din ţinut. Acest gest de binefacere a fost atestat în presa timpului. Cercetătorul literar Haralambie Corbu a găsit acel articol omagial si 1-a pus la dispoziţia descendenţilor lui Sergiu Gh. Rădăuţanu.
     Ştiind că la început de secol era un obicei că bărbaţii înstăriţi să poarte barbă, l-am întrebat pe fostul rector al Politehnicii chişinăuene dacă bunelul lui a mers în pas cu moda. Răspunsul a fost afirmativ.
     — Avea o barbă lungă şi lată ca la „caţapi”?
     — Nu, purta o barbă ca a lui Nicolae Iorga, — mi-a răspuns nepotul lui Sergiu Gh. Rădăuţanu.
     Tatăl academicianului s-a născut în 1904. Era un copil târziu. S-a dovedit a fi plăpând şi bolnăvicios. Ţărănia nu era pe potriva lui. Putea să-1 scoată la hat. Şi atunci mama, rămasă văduvă, ia o decizie care-şi va pune amprenta pe viitorul întregii familii. Luminată de buchia cărţii, ea îşi dă seama că anume cartea va constitui capitalul de mai departe al Rădăuţenilor. O rupe cu pământul în numele unicului ei fecior — Ion Sergiu Rădăuţanu. Decizia ei vorbeşte concludent că femeile noastre rămase fără de soţ pot deveni mai bărbate şi decât înşişi bărbaţii. Eufrosinla Rădăuţanu ia calea Vitoriei Lipan din «Baltagul» lui Sadoveanu. Nu plecă în căutarea soţului pierdut, plecă în căutarea unui loc sub soare pentru neamul său, pentru spiţa sa.
     După ce-şl vinde casa şi hectarele, părăseşte Chişcărenii în 1907 şi se stabileşte cu traiul la Chişinău, pe actuala stradă Vasile Alecsandri, pe atunci nr. 13, astăzi nr. 17.
     Epopeea Chişcărenilor a avut urmări nefaste pentru academicianul Sergiu Rădăuţanu. Peste ani şi ani organele de resort îi vor încrimina faptul că nu l-a inclus în datele de anchetă pe bunicul - «moşier».
     Eufrosinia Rădăuţanu era o femeie foarte evlavioasă, o repercusiune directă a educaţiei din familia preotului. Unul din fraţii ei a ajuns tocmai în Japonia. Devenise acolo misionar al bisericii ortodoxe. Uneori, la sărbători, mai trimitea câte un colet cu porţelanuri din Ţara Soarelui-Răsare.
     Astfel Ion Sergiu Rădăuţanu a abandonat pământul, 1-a abandonat fără să-i trădeze interesele. A înţeles încă din fragedă copilărie că rostul vieţii lui este cartea. Şi dacă tată-său a fost un rob al pământului, apoi el a devenit rob al cărţii. Studia ore şi zile în şir fără să simtă oboseală. A absolvit liceul «A. Donici» din Chişinău. Pleacă apoi la Iaşi, unde studiază limbile. Se specializează în domeniul literaturii franceze. E poliglot. Cunoaşte nouă limbi. I-a avut profesori pe Nicolae Şerban şi Alexandru Philipide. Colabora la revistele ieşene. A tipărit câteva articole în publicaţia «însemnări ieşene». După absolvire revine la Chişinău şi devine profesor suplinitor la liceul «A. Donici». Mai avea ore la liceul «Minat Eminescu» şi la Seminarul teologic.
     Era un pedagog energic, principial şi onest. Aşa şi-1 amintesc doi dintre foştii săi elevi (astăzi oameni de ştiinţă din republică) Nicolae Corlâteanu şi Vladimir Andrunachievici.
     Ion Rădăuţanu (astfel îşi caligrafia numele neobositul pedagog), om de cultură în urbea Chişinăului, a avut tentaţia de a face literatură. A şi scris o piesă, «Profesorul Gârboveanu», pe care a tipărit-o în 5 (10 de exemplare în 1935 ia tipografia «Tiparul moldovenesc». Am putea zice că e o piesă de moravuri, împănată cu paradoxuri şi „parolisme” caragialiene. Un incident dintre profesor şi un elev constituie terenul fertil de developare a unor caractere de epocă. Deosebit de reuşit ni s-a părut a fi chipul ziaristului parvenit şi corupt care e în stare să vândă amici şi cunoştinţe în goană după senzaţional. Ani amintit de această lucrare fără a ne gândi să punem la cântar valoarea piesei ca atare, ci pentru a familiariza cititorul cu atmosfera de familie în care a fost educat viitorul academician.
     Recrutat în armată, Ion S. Rădăuţanu intră în vâltoarea celui de-al doilea război mondial, Intră şi nu mai iese la suprafaţă, valurile calvarului îl înghit. A decedat undeva prin regiunea Krasnodar.
     Mama eroului nostru, Nina Rădăuţanu, s-a născut în familia juristului Petru Cuniţchi, Era o fire romantică. Poseda o voce frumoasă. Absolvise conservatorul şi fusese invitată să cânte la Operă. Dar a trebuit să facă o alegere. Şi ea a făcut-o. S-a decis să se dedice familiei, educaţiei copiilor. După război a lucrat la o grădiniţă. A plecat în lumea celor drepţi în iunie 1966, exact la o lună după ce fiul ei, Sergiu Rădăuţanu, şi-a susţinut teza de doctor în ştiinţe tehnice.
     Ziceam mai sus că mama a hotărât să-şi dedice viaţa educaţiei copiilor, pentru că Ion Rădăuţanu a mai avut un băiat pe care 1-a botezat tot Ion.
     Ion Ion Rădăuţanu a fost şi a rămas ahtiat de aparatele de zbor. După absolvire, medaliat fiind, încearcă să susţină examenele la o şcoală de aviaţie din Moscova, şi nu este admis din cauză că sosise de pe nişte «foste teritorii ocupate». Dar nu pierde anul. Cu notele primite la Moscova devine student la Universitatea din Chişinău. In 1952 mai face o tentativă. De astă dată la institutul din Harkov încercarea se soldează cu succes.
     După încheierea studiilor este angajat să lucreze în Biroul de construcţii al lui Antonov din Kiev. Se specializează în construcţia avioanelor grele. În prezent Ion Ion Rădăuţanu este posesorul a 14 certificate de stabilire a recordurilor mondiale în aviaţie. Menţionăm că recordmanul în aviaţie are un fecior care poartă numele străbunelului. li zice Sergiu Ion Rădăuţanu şi în prezent activează în Biroul de construcţie a părintelui său.
     Eroul acestui material, academicianul Sergiu Ion Rădăuţanu, are două fiice. Valentina şi Ludmila. Ambele sunt măritate. S-ar părea că s-a produs o ruptură de linie bărbătească în această familie. Dar nu. Unul din gineri, anume Gheorghe (inginer la uzina de beton armat), a acceptat ca familia lui să poarte numele de fată al Valentinei. Astfel că în prezent omul de ştiinţă Sergiu Rădăuţanu are un nepoţel pe care desigur, îl cheamă Sergiu. Se zice că-i cam uşernic, că-i neascultător, asemenea lui Nicuşor, personaj din piesa străbunicului său, însă aşa-s băieţii până la o vârstă, până devin oameni de ştiinţă cu renume mondial.